Personaj: Soldatul Collins
Povestirea: Secretul eroismului
Autor: Stephen Crane
Război. Unii îi împuşcă pe alţii şi invers. Nu contează cine cu cine şi de ce. E tot aia, morţi şi răniţi peste tot. Soldatul Collins e însetat. Şi cei din jurul lui la fel. Fără să-şi dea seama cum, ajunge să jure că se va duce să ia apă de la o fântănă ce era în bătaia gloanţelor. Nu-şi mai poate lua cuvâtul înapoi, de ruşine. Flutură un pumn sub nasul cuiva, unii râd de el, şi nimeni nu-l opreşte. E aşa, o aiureală de gesturi, orgolii şi de cuvinte aruncate. Se duce. Începe un coşmar derulat cu încetinitorul. Şi el uluit de ce făcea, a luat-o spre fântâna naibii, printre gloanţe, schije şi explozii. Frica cea mare l-a apucat chiar lângă fântână. Simţea că „apa aceea afurisită îşi bătea joc de el“. Umple o găleată şi se târăşte înapoi spre compania lui. Coşmar pas cu pas. Pute a frică. Trece pe lângă un ofiţer rănit, cu picioarele prinse sub cal. Nu se opreşte, o ia tot înainte. Apoi se răzgândeşte. Se întoarce şi-i dă apă muribundului. De fapt o varsă peste el, din grabă/spaimă. Îl lasă acolo să moară, fuge şi se întoarce întreg printre camarazi, în uralele lor. Nu mai spun ce se întâmplă acolo cu apa şi cum se termină povestirea. Ideea e că aş traduce-o în toate limbile pământului şi aş da-o soldaţilor de peste tot s-o citească, să bage la cap ce dracu` înseamnă eroismul. Da, ştiu, e o naivitate.
P.S.
Dacă ar exista Paradisul, atunci Stephen Crane ar fi acolo cu Hemingway jucând zaruri cu el şi bătându-l la fundul gol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu