Vagabonzi

Personaje: Doi vagabonzi
Povestirea: „O experienţă asupra mizeriei“
Autor: Stephen Crane

Vagabonzi din New York. Noapte din aia cu burniţă şi trecători grăbiţi, indiferenţi. Miroase a zdrenţe (era să scriu şi a tristeţe, dar ar fi fost prea mult). Primul (Willie) e tânăr. Încă de la început Crane îţi spune că omul ăsta avea gulerul jilav lipit de piele şi „simţea că de-acum în colo nu mai putea exista nici o plăcere“. Îl vezi cum caută un loc unde să doarmă. Unul de câţiva cenţi. Fundal sonor: zgomotele difuze ale oraşului şi paşii lui târşâiţi. Într-o crâşmă primeşte supă fierbinte, bea bere, dar nu, nu e bine, e firul de pai pentru un înecat, doar aşa, ca să se prelungească agonia.
Al doilea vagabond arată ca un „asasin“ ce a comis crime cu „stângăcie“, pare slugarnic, alunecos. E beţiv şi are pantofii legaţi cu sfoară. Amândoi ajung să doarmă în purgatoriul săracilor, loc plin de mirosuri greţoase, de corpuri urâte şi bolnave contorsionate pe paturi reci. Asasinul sforăia cu nasul umflat ce „lucea stins ca o lumină roşie în ceaţă“.
Cel de-al treilea personaj important e colectiv –mulţimea aceea de trupuri urât mirositoare. Sau, de ce nu, duhoarea în sine, ce pare palpabilă şi bine conturată, cu o voinţă proprie. Totul e ca un coşmar ce pare să nu se mai termine, deşi povestirea în sine are doar câteva pagini.
Ajungi să te desparţi de Willie şi de Asasin a doua zi, într-un parc. Amândoi se întind pe bănci, la soare. Asasinul e mulţumit, Willie nu, simte din ce în ce mai tare că e un paria şi începe şi el să capete o expresie vinovată, „criminală“.