Personaj: Pascual Duarte
Cartea: „Familia lui Pascual Duarte“
Autor: Camilo Jose Cela
Pe Pascual Duarte n-ai vrea să-l întâlneşti vreodată. Dacă nefericirea ar fi fost palpabilă, atunci ar fi stat pe el ca o crustă groasă de noroi. S-a născut într-un sat din Spania plin de măslini şi porci, cu case albe, apoi din pagină în pagină îţi spui că mai bine nu s-ar fi născut. Părinţi hidoşi, violenţi, soră dezonorată (va trăi vai de capul ei cum), frate bolnav-idiot (Mario: neglijat, va ajunge că fie muşcat de porci şi apoi să aibă o moarte cumplită – nu o descriu aici). Pascual nu e o victimă. Nu neaparat, la fel cum nu e un simplu criminal. Ajunge să-l omoare pe unul pentru că ăla nu tăcea. L-a bătut şi-a apăsat pe pieptul lui până s-a auzit că i s-au oasele. Asta târziu. După ce l-a înmormântat pe frate-su, a violat-o pe iubita lui acolo în cimitir. Pe mormânt, peste cadavrul lui Mario. Pe maică-sa a ucis-o din ură. Nimeni din jurul lui nu e doar o victimă sau doar un agresor. Toţi rănesc şi sunt răniţi, iar Pascual Duarte pare să nu aibă nici o scăpare. În colecţia mea de personaje îl las undeva ascuns, lângă cele din „Stupul“ (tot de J. Cela) şi alte fiinţe deprimante din Celine. După ce închizi cartea ar fi de spus: ce dracu de viaţă e asta?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu