joi, 18 iunie 2015

Eleanor Gerhardt


Personaj: Eleanor Gerhardt
Povestirea: „Întotdeauna, toamna“
Scriitoarea: Joyce Carol Oates

Poetă celebră, singură şi bătrână, undeva la o universitate, unde i s-a decernat un premiu. Îl întâlneşte aici pe fiul fostului său amant. Îşi aminteşte povestea aceea de dragoste cu promisiuni de genul hai să ne căsătorim şi ameninţări – mă omor dacă nu mă mai iubeşti. Crize de plâns (El nu avea chef să-şi părăsească soţia), alte promisiuni – 5 ani de relaţie boemă, apoi, după despărţire, cu cât trecea timpul, nostalgii despre cât de intens a fost totul. A fost bărbatul vieţii ei, cum se spune în romanele proaste şi-n viaţă, în poveştile femeilor singure.
Totuşi, atunci, acolo, la universitate, toate aceste amintiri s-au dus naibii.

Fiul fostului amant i-a aruncat în faţă altă versiune: Eleanor a distrus căsnicia părinţilor lui. A ştiut tot timpul de relaţia lor ( că făceau sex în mansardă în timp ce el, copil fiind, repeta jos, la pian), tatăl lui era un egoist violent, frustrat şi meschin (îşi chinuia soţia lăudându-se în faţa musafirilor cu amanta), maică-sa a devenit alcoolică, şi alte asemenea porcării spuse direct, ca un pumn în stomac. În amintirile fiului, povestea de dragoste era aşa: „Aţi fost nişte porci. Amândoi“.
Eleanor Gerhardt încasa fiecare cuvânt şi tot ce îi trecea prin cap era că n-a ştiut nimic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu